Stabilire program vizita minori
Stabilire program vizita minori
Programul de vizitare nu este descris de lege nicăieri. Acesta poate să fie liber, adică oricând dorește părintele să viziteze copilul sau restrictiv, adică la anumite zile, ore, luni etc. Un exemplu de program de vizitare care se practică în cazul divorțurilor ar fi:
- în fiecare al doilea weekend de vineri dimineața, ora …, până duminica, ora …;
- ….zile în timpul vacanței de vară și …. zile în timpul vacanței de iarnă;
- în anii impari, prima zi de paște și prima zi de crăciun, precum și de ziua de naștere a copilului;
- în anii impari, a doua zi de paște și a doua zi de Crăciun, precum și revelionul.
Cum legea nu prevede nimic, instanța nu este obligată să stabilească un program de vizitare. Este datoria părintelui separat de copil să formuleze o asemenea cerere. Această cerere se timbrează cu 20 lei (plata la casieriile primăriei). Cererea se poate face in cadrul procesului de divorț, sau ulterior, după ce instanța va fi stabilit cu care dintre părinți va locui copilul.
La stabilirea programului de vizitare se va ține cont și de vârsta copilului: dacă acesta este mic, sub 2-3 ani, instanța va cenzura programul în funcție de nevoile sale, evitând deplasările lungi. Dacă, de exemplu, copilul rămâne la mamă, atunci în primii ani de viață se va stabili ca tatăl să îl viziteze fără a îl putea lua cu el de la domiciliul mamei.
Pentru alte informatii ne puteti scrie pe mail office@avocatsidoniatudor.ro sau ne puteti suna la nr de tel 0747.307.729. De asemenea va putem oferi consultanta online https://www.avocatsidoniatudor.ro/avocat-online/.
—
Stabilire program vizita minori
Avocat Sidonia Tudor. Stabilire program vizita minori. Poate sa fie liber, adica oricand doreste parintele sa viziteze copilul sau restrictiv, adica la anumite zile, ore, luni. Avocat divort Bucuresti. Cabinetul nostru va sta la dispozitie!